Sir Bobby Robson 1933 – 2009

Fostul manager englez Sir Bobby Robson a murit de cancer, la vârsta de 76 de ani. S-a tot luptat cu această boală, în diverse forme, încă din 1992.

Robson va fi cel mai bine cunoscut pentru că a dus Anglia în penaltiuri la Cupa Mondială din 1990, dar a avut succes şi local, şi cu cluburi din Europa, obţinând recorduri pe care puţini manageri actuali le pot egala.

Născut în County Durham, în 1933, Robson a renunţat la ucenicia ca electrician pentru a semna cu Fulham în 1950, la vârsta de 17 ani. Este una dintre cele doar trei echipe pentru care va juca de-a lungul carierei sale, iar în timpul cât s-a aflat la Craven Cottage, a dat 69 de goluri în 152 de meciuri jucate.

Talentul, ritmul şi competenţa sa pe teren au atras atenţia atât celor de la West Brom cât şi a celor de la naţională, iar în 1957 Robson a debutat la echipa naţională a Angliei, unde a marcat de 2 ori într-o victorie aupra Franţei cu 4-0.

Dar cariera sa internaţională  s-a sfârşit după o accidentare în 1962, a pierdut Cupa Mondială din acel an şi nu a mai jucat niciodată pentru ţara sa, după ce a câştigat de 20 de ori banderola de căpitan.

Cu toate acestea, Robson şi-a eclipsat performanţele de jucător cu cele de antrenor. A avut intervale scurte la Vancouver Royals şi Fulham, descoperind că urma să fie dat afară de la ultima, printr-un anunţ lângă gara Putney.

Ceea ce a urmat, a venit să întărească reputaţia lui Robson ca unul dintre cei mai buni antrenori pe care Anglia i-a avut vreodată.

Aflându-se la Portman Road în 1969, Robson a beneficiat de lipsa intervenţiilor din partea patronilor clubului. În cei 13 ani ai săi la Ipswich, a transformat clubul într-o forţă locală şi Europeană, câştigând atât Cupa FA, cât şi Cupa UEFA.

În plus, i-a menţinut pe cei de la Ipswich deasupra nivelului lor şi i-a condus de două ori către locul doi. Mica echipă din Suffolk s-a ridicat deasupra nivelului său şi acest lucru s-a datorat lui Robson.

De asemenea, s-a aflat cu mult înaintea timpului său, aducând un talente străine la Ipswich, şi atât Arnold Muhren, cât şi Frans Thijssen au avut un rol cheie în aducerea cupei UEFA în Suffolk. Apoi Muhren a plecat la Manchester United şi a câştigat Campionatul European cu Olanda.

Atunci când naţionala Angliei l-a chemat în 1982, după plecarea lui Ron Greenwood, Robson a răspuns afirmativ chemării. Cu toate că i-a părut rău să lase Portman Road, recordul său ca lider al Naţionalei în finalele Cupei a fost urmat doar de cel al lui Alf Ramsay.

Robson nu a reuşit chiar de la început, căci nu s-a calificat pentru Euro 84, dar atât în 1986, cât şi în 1990, naţionala Angliei a devenit un adversar în lupta pentru titlul mondial.

Performanţa inspirată a lui Diego Maradona, precum şi bine-cunoscuta „Mână a Domnului” au motivat Anglia în 1986 dar, în ciuda dominaţiei asupra Germaniei, penaltiurile ratate ale lui Stuart Pearce şi Chris Waddle au făcut ca Anglia să piardă în etapa semifinalelor din 1990.

În ciuda succesului Angliei din 1990, Robson a suportat un baraj neobosit de reportaje ostile în meciurile pregătitoare pentru turneu.

Echipa sa a avut o evoluţie proastă la Euro ’88 şi, după ce i s-a spus pur şi simplu că nu-i va fi reînnoit contractul după Cupa Mondială, Robson şi-a aranjat un post la PSV Einhoven – mişcare percepută ca trădare de către presă.

Dar, la revenirea acasă a echipei Angliei, lui Robson i s-a făcut o primire de erou, începând deja stadiul său de “comoară naţională”.

Antrenori mai puţin capabili ar fi pus capăt carierei după succesul de la calificările pentru Cupa Mondială, dar Robson s-a avântat în antrenatul pe continent.

La PSV, a câştigat titlu după titlu, înainte de a câştiga Cupa Ligii, şi Cupa Portugaliei la Porto, Cupa Spaniei, Supercupa Spaniei, precum şi Cupa Cupelor cu Barcelona, perioadă în care a adus un tânăr jucător brazilian, cunoscut mai târziu ca Ronaldo.

Dar acasă a fost locul unde a intrat într-una dintre cele mai mari – şi personale – întreceri. Clubul Newcastle United, prima sa dragoste, era prins la mijloc între concedierea lui Ruud Gullit şi egoismul şi atitudinea necorespunzătoare a jucătorilor.

Cu toate acestea, Robson şi-a menţinut o atitudine corectă dar severă, cu care a avut succes în unele dintre cele mai mari cluburi europene. În curând, echipa sa, constituită din jucători precum Alan Shearer, Keiron Dyer şi Craig Bellamy au urcat către primle locuri în clasament, terminând pe al 3-lea, al 4-lea şi, respectiv al 5-lea loc. Echipa Angliei chiar l-a considerat locţiitor până la numirea lui Sven.

Eşecul lui Robson de a răzbate în Europa, combinat cu un început slab al sezonului 2004/2005 l-a făcut pe preşedintele Freddy Sheppherd să-l concedieze pe iubitul antrenor. Dar, deoarece se purta mereu demn, Robson nu s-a arătat niciodată supărat şi a rămas la fel de apreciat şi iubit pe malul lui Tyne.

În 1992, Robson a fost prima oară diagnosticat cu cancer, cu toate acestea, el l-a învins nu doar o dată, ci de patru ori. În ultimii ani, totuşi, sănătatea i-a slăbit şi un atac cerebral, apoi două operaţii l-a forţat să se pensioneze.

Anul trecut a înfiinţat Fundaţia Bobby Robson pentru a strânge bani pentru prevenirea cancerului, iar săptămâna trecută a urmărit meciul de caritate pentru această cauză, din cadrul Trofeului Bobby Robson în Parcul St. James din Londra.

În modul său obişnuit, Robson a insistat să-i cunoască şi să vorbească cu toţi jucătorii implicaţi înainte de meci. Ca întotdeauna, a avut o primire spectaculoasă din partea fanilor, fără ca vreunul dintre aceştia să ştie că va fi ultima oară când el va ocupa un loc pe un stadion.

“E greu să accepţi că o astfel de persoană nu mai este cu noi. Dar este nemuritor, pentru că locuieşte în fiecare din cei care i-au cunoscut personalitatea”, Jose Mourinho, antrenor Inter Milano

“A fost un om de fotbal absolut încântător, o persoană minunată, cu o pasiune şi o cunoaştere a jocului cum nu am mai întâlnit în viaţa mea”, Sir Alex Ferguson, antrenor Manchester United

Într-o perioadă în care rivalităţile din fotbal au devenit mai pronunţate, se spune că nici un jucător sau suporter nu a avut ceva rău de spus despre Robson, şi, în timp ce prezenţa sa se desluşea în joc, nu a fost niciodată tipul de antrenor care permite ego-ului său  să-i dicteze acţiunile.

Cald, demn şi un strălucit antrenor, influenţa lui Bobby Robson se extinde peste toate elementele fotbalului, din Olanda la Newcastle, de la Ronaldo la Mourinho. Fotbalul a pierdut o adevărată legendă, iar jocul va fi mai sărac odată cu moartea sa.

Dumnezeu să-l odihnească  pe Sir Bobby Robson! 1933 – 2009