Prezentare Romanian WAG 40 – Anemona Daminuţă

anemona daminuta cristian

S-a născut talent şi a murit speranţă. Expresia, uşor morbidă, i se potriveşte de minune lui Cristian Daminuţă. Unul dintre cei mai talentaţi sportivi din generaţia sa, mijlocaşul de 23 de ani şi-a irosit ani buni din viaţă şi a ajuns să dea probe de joc la cluburi modeste. La 16 ani a debutat în prima ligă, doi ani mai târziu a semnat cu Inter Milano, iar apoi a trecut la AC Milan.

Ambii coloşi ai fotbalului european l-au “exilat” la echipele secundă, dar nu a apucat să bifeze nici un meci pentru nici una dintre formaţii.

“Diavolii” milanezi îl au sub contract până în 2015 şi îl plătesc cu o sumă fabuloasă: 12.000 de euro. Asta în contextul în care Daminuţă se chinuieşte să-şi găsească echipă. A fost împrumutat la L’Aquila, Sheriff Tiraspol, Baia Mare şi Poli Timişoara, dar n-a reuşit să impresioneze.

Daminuţă şi-a schimbat radical stilul de viaţă. După ce ani la rând şi-a pierdut nopţile în cluburi cu tot felul de domnişoare, fotbalistul a renunţat la agitaţie şi s-a făcut băiat de casă. În vara anului recut a decis să o ceară de soţie pe Anemona, fata cu care era combinat în acel moment de doar şase luni. Anemona, care a fost logodită şi cu team-managerul Stelei, machedonul Marius Ianuli, a spus “da”. Fosta logodnica a oficialului stelist “Manache” si Cristian Daminuţă s-au cunoscut in Timisoara, prin intermediul unor amici comuni, “bomba nucleara” Cristian Daminuţă fiind cel care a curtat-o timp de mai multe zile pe Anemona. Chiar daca a lasat o urma adanca in inima lui “Mache”, parasindu-l, timisoreanca marturiseste ca a ramas destul de apropiata de oficialul stelist, omul care trebuia sa-i devina sot.

Cristian Daminuţă

Data naşterii: 15 februarie 1990
Debut în Liga 1: 7 iunie 2006,
Poli Timişoara – Dinamo 0-0
A jucat la: Poli Timişoara (2006-2008), Internazionale Milano (2008),
Modena (2009), Dinamo (2010),
AC Milan (2010), L’Aquila (2010),
FC Tiraspol (2011), Baia Mare (2012), ACS Poli Timişoara (2012)
Meciuri/goluri în Liga 1: 4-0
Meciuri/goluri în cupele europene: 0-0

Astfel o noua frumoasa timisoreanca a intrat in randul Romanian WAG – Anemona Daminuta

Sursa foto: cancan.ro

2,830 total views, 1 views today


All images contained in this blog were found on the internet. If by anyhow any of then is offensive to you, please contact us asking for the removal. If you own copyrights over any of them and do not agree with it being shown here, please send us an email with ownership proof and we will remove it – camilressu /-/gmail/dot/com

Share This Post

Related Articles

2 Responses to “Prezentare Romanian WAG 40 – Anemona Daminuţă”

  1. 12.000 EUR e un salariu fabulos daca ii ia pe luna. Dar ma tem ca e suma anuala si oricum e prea mult pentru un nimeni care face tusa de la 16 ani.

  2. Camilressu says:

    Pentru AC Milan e un salariu mic….

Leave a Reply

Powered by Baju Grosiran