WAGs and Girls from Sport, football news, covers the Romanian and Premier League, Champions League, other European leagues as well as international competitions such as the Euro and World Cups
Andres Iniesta a marcat duminica eara cel mai important gol din cariera sa, reusita care a adus primul titlul mondial din istorie Spaniei si care a scos in strazi milioane de iberici.
Finala Cupei Mondiale a fost partida vietii pentru Iniesta, mijlocasul Barcelonei fiind de departe cel mai bun jucator de pe teren. A marcat unicul gol al intalnirii, a contribuit decisiv la eliminarea lui Heitinga si a scos cei mai multi adversari din joc.
Pe langa toate acestea, Iniesta va ramane in memoria tuturor prin gestul facut dupa marcarea golului, cand si-a scos tricoul si i-a dedicat reusita lui Daniel Jarque, fotbalist decedat in vara anului trecut.
Pana aici nimic iesit din comun, numai ca Jarque evolua la una dintre cele doua mari rivale ale Barcelonei, Espanyol. Cealalta fiind Real Madrid.
“Dani Jarque, intotdeauna cu noi”, scria pe tricoul lui Iniesta. Un mare gest facut de un mare jucator.
Daniel Jarque a decedat pe 8 august 2009, in urma unui atac cardiac, suferit in timp ce se afla in cantonament cu Espanyol la Coverciano.
Iata care sunt echipele probabile ale celor doua finaliste de la Campionatul Mondial din Africa de Sud:
Olanda: Stekelenburg – van der Wiel, Heitinga, Mathijsen, van Bronckhorst – van Bommel, de Jong – Robben, Sneijder, Kuyt – van Persie.
Antrenor: Bert van Marwijk.
Spania: Casillas – Ramos, Pique, Puyol, Capdevilla – Busquets, Alonso – Pedro, Xavi, Iniesta – Villa.
Antrenor: Vicente del Bosque.
Finala Cupei Mondiale dintre Olanda si Spania va avea loc astazi, de la ora 21:30, pe stadionul Soccer City din Johannesburg.
Olanda – Spania nu reprezinta doar finala Campionatului Mondial din Africa de Sud, ci si duelul celor mai mari scoli de fotbal din lume, Ajax Amsterdam si FCBarcelona.
Nu mai putin de 17 fotbalisti de la cele doua nationale au fost crescuti de cele doua cluburi: 9 de la Ajax si 8 de la Barcelona.
Martin Stekelenburg, Gregory van der Wiel, John Heitinga, Wesley Sneijder, Klaas-Jan Huntelaar, Nigel de Jong, Eljero Elia, Rafael van der Vaart si Ryan Babel sunt jucatorii crescuti de Ajax, care sunt prezenti in nationala Olandei la acest turneu final.
De partea cealalta, Barcelona i-a trimis Spaniei la Mondiale pe Victor Valdes, Gerald Pique, Carles Puyol, Sergio Busquets, Xavi Hernandez, Andres Iniesta, Cesc Fabregas si Pedro Rodriguez.
Finala Cupei Mondiale dintre Olanda si Spania va avea loc duminica, de la ora 21:30, pe stadionul Soccer City din Johannesburg.
FIFA a decis care sunt cele mai frumoase 10 goluri din sezonul trecut! Cristiano Ronaldo este marele câştigător, cu reuşita din partida cu Poto!
La sfârşitul lunii octombrie, Joseph Blatter, preşedintele FIFA, anunţa că forul mondial va introduce trofeul “Ferenc Puskas”, care se va acorda celui mai frumos gol al anului.
Două goluri din cele selectate de FIFA s-au înscris în celebra semifinală de Liga Campionilor din sezonul trecut, dintre Chelsea şi FC Barcelona: golul lui Essien şi reuşita lui Iniesta, din prelungiri, care a calificat în finala competiţiei gruparea catalană. Alte două goluri din Liga Campionilor, Cristiano Ronaldo, din perioada United, cu Porto, şi cel înscris de Adebayor (în tricoul lui Arsenal) în meciul cu Villarreal, au fost nominalizate cu şanse la trofeu.
Între cele 10 nominalizări au intrat şi reuşite mai puţin cunoscute fanilor europeni ai sportului rege, dar la fel de spectaculoase. “Lovitura scorpionului” reuşită de Luis Landin (Cruz Azul), într-un meci din campionatul mexican, chiar împotriva echipei de la care a fost împrumutat, Morelia, sau “foarfeca” spectaculoasă a lui Eliran Tal (Bney Yehuda) împotriva celor de la Maccabi Netanya, îşi merită cu prisosinţă nominalizările.
În selecţia pe care FIFA a făcut-o, a luat în considerare cinci criterii de departajare.
1. Frumuseţea golului (redactorii site-ului recunosc că e vorba despre un criteriu relativ subiectiv, existând o mulţime de goluri spectaculoase, de la distanţă, prin execuţii dificile, etc.)
2. Importanţa meciului în care s-a înscris golul (meciuri în competiţii internaţionale, cupe internaţionale, derby-uri de top, etc.)
3. Golul nu trebuie să fi fost rezultatul unei acţiuni norocoase (o greşeală a adversarilor sau o deviere)
4. Golul trebuie să fie în spiritul fair-play-ului. Marcatorul să fi avut un comportament sportiv pe parcursul partidei sau să nu fi fost suspendat pentru doping, de exemplu).
5. Au fost luate în considerare doar golurile marcate în perioada iulie 2008-iulie 2009.
Vezi aici cele 10 nominalizări pentru trofeul “Ferenc Puskas”, care desemnează cel mai frumos gol din 2009
Fernando Torres (FC Liverpool)
Liverpool-Blackburn 11 aprilie
Cristiano Ronaldo (Manchester United/Real Madrid) Manchester United-Porto 15 aprilie – desemnat golul sezonului!
Michael Essien (Chelsea)
Chelsea-Barcelona 6 mai
Andres Iniesta (Barcelona)
Chelsea-Barcelona, 6 mai
Emmanuel Adebayor (Arsenal/Manchester City)
Arsenal-Vilarreal, 7 aprilie
Grafite (Wolfsburg)
Wolfsburg-Bayern 4 aprilie
Nilmar (Corinthians/Vilarreal)
Corinthians-Internacional, 10 mai
Eliran Tal (Bney Yehuda)
Bney Yehuda-Maccabi Netanya, 7 februarie
Luis Landin (Cruz Azul)
Cruz Azul-Morelia, 12 aprilie
Katlego Mphela (Africa de Sud)
Africa de Sud-Spania, 28 iunie
Golul nominalizat este cel de-al doilea reuşit de jucătorul african, la secvenţa 3.00
Jucatorul echipei FC Barcelona, Lionel Messi, si-a adjudecat inca un premiu, fiind desemnat cel mai bun fotbalist al anului, in viziunea FIFA.
Lionel Messi a primit aceasta distinctie dupa ce a castigat tot ce se putea cu Barcelona – Liga Campionilor, Campionatul Mondial al Cluburilor, campionatul Spaniei, Supercupa Europei si Cupa Spaniei.
Fotbalistul argentinian i-a devansat pe Cristiano Ronaldo, Kaka, Xavi si Andres Iniesta.
Realizata pe baza voturilor a peste 50 de mii de jucatori profesionisti din toata lumea, echipa ideala a anului 2009 a fost formata doar din fotbalisti care evolueaza in Spania si Anglia:
Iker Casillas (Real Madrid); Dani Alves (Barcelona), John Terry (Chelsea), Nemanja Vidic (Manchester United), Patrice Evra (Manchester United); Xavi (Barcelona), Andres Iniesta (Barcelona), Steven Gerrard (Liverpool), Lionel Messi (Barcelona), Cristiano Ronaldo (Real Madrid), Fernando Torres (Liverpool)
FIFA Have launced the Puskàs Award for the “Goal of the Year” in honour of Hungarian legend Ferenc Puskàs.
The nominees for the award are:
1. Emmanuel Adebayor – Villareal 1:1 Arsenal
2. Eliran Atar – Bnei Yehoda 1:1 Maccabi Netanya
3. Michael Essien – Chelsea 1:1 Barcelona
4. Grafite – Wolfsburg 5:1 Bayern Munich
5. Andres Iniesta – Chelsea 1:1 Barcelona
6. Luis Angel Landin – Morelia 1:1 Cruz Azul
7. Katlego Mphela – Spain 3:2 South Africa
8. Nilmar – Corinthians 0:1 Internacional
9. Cristiano Ronaldo – Porto 0:1 Manchester United
10. Fernando Torres – Liverpool 4:0 Blackburn Rovers
The nominees were chosen, and will be voted for according to :
1. Aesthetics (a subjective criterion – long-range shots, team moves, acrobatic goals etc) 2. The importance of the match (an objective criterion – in descending order: national teams, continental tournaments, domestic first divisions) 3. The absence of luck or an opposition mistake as a factor making the goal possible 4. Fair Play: the player must not have conducted himself poorly during the game or, for example, have been found guilty of doping 5. The date: goals scored between July 2008 and July 2009
Click Here to go to FIFA to see the videos and vote.
Andres Iniesta si-a prezentat ieri cartea sa, “Un an in paradis, jurnalul meu de castigator al Triplei”. Dorinta jucatorului Barçei a fost de a povesti in jurnalul sau momentele cele mai speciale ale unui sezon 2008-2009 istoric.
Evenimentul a avut loc sub forma unei conferinte de presa la stadionul Camp Nou la care, alaturi de mijlocasul catalan, au participat familia acestuia, presedintele Joan Laporta, managerii Jacint Borras, Albert Perrin, Joan Franquesa şi Magda Oranich si antrenorul primei echipe, Josep Guardiola. Pe langa jucator, la aceasta carte au fost co-autori jurnalistii Sique Senabre si Dani Rodriguez, iar editor este Ernest Folch.
Cartea este scrisa sub forma de jurnal, continand si imagini personale, alese in mod expres de catre Andres. Iniesta explica momentele cele mai importante dintr-un sezon istoric, alternand in descrierea sa momentele de neuitat cu altele mai dificile:
“Consider partida cu Chelsea drept cel mai bun moment din viaţa mea”, explica optarul Barcelonei. “Fericirea ce am produs-o atat de multor oameni a fost incredibila. Apoi au venit cele trei titluri, am marcat pe Bernabeu, au fost si celebrarile atitlurilor alaturi de suporteri si colegii de echipa”.
De asemenea, Andres a explicat in paginile cartii si suferinta provocata de leziunea suferita la sfarsitul sezonului: “Cele 17 zile scurse intre accidentarea suferita in timpul meciului impotriva lui Villarreal si finala de la Roma au fost un cosmar. Din fericire, am putut juca, si, in final, echipa a castigat Champions League”.
In timpul prezentarii cartii sale, Iniesta a vorbit, de asemenea, despre starea lui fizica actuala si despre faptul ca abia asteapta se se intoarca pe teren, alaturi de copechipierii sai si sa se simta din nou fotbalist:
“Sunt aproape de momentul in care medicii imi vor da aviz pozitiv. Sper ca acest lucru sa se intample cat mai curand, poate chiar incepand cu meciul urmator. Am avut o vara foarte dificila din acest punct de vedere, dar, din fericire, piciorul este bine si vreau sa joc”.
Intrebat daca el considera că lotul actual este suficient de numeros si valoros pentru a aborda sezonul cu incredere, Iniesta si-a exprimat increderea in rolul pe care tinerii il pot juca în cadrul echipei: “Vom vedea la sfarsitul sezonului daca va fi sau nu asa. Multi colegi sunt tineri aflati la inceputul carierei lor, dar asta nu i-a impiedecat sa isi demonstreze valoarea in presezon. Au demonstrat ca au ajuns la nivelul necesar pentru a fi promovati la prima echipa. Joaca bine si o fac destul de competitiv. Mai ales ca si Mister (n.n. Pep Guardiola) este foarte increzător in acesti tineri, acesta fiind si motivul promovarii lor”.
Tot ce am citit in aceste ultime saptamani face referire la Messi si Ronaldo. Aparenta dezbatere asupra carui jucator este mai bun a devenit obisnuita, fiind si foarte amuzanta, dar pentru mine e si obositor in egala masura.
Nu exista indoiala ca Lionel Messi a castigat batalia individuala cu Cristiano Ronaldo la Roma, dar asta oare il face cel mai bun fotbalist?
Parerea mea este ca Ronaldo si Messi sunt doi dintre cei mai periculosi jucatori din lume. Unul are putere si tehnica si este specimenul perfect de Premier League, celalalt are mestesug si talent, intruparea fotbalului spaniol la cel mai inalt nivel. Sunt, in mod evident, castigatori de meci. Dar oare sunt ei cei mai buni?
Eu, personal, nu cred.
Cu tot talentul, viteza si trucurile, ambele superstaruri au parti ale jocului care raman la nivel mediu. Nu sunt fotbalisti in adevaratul sens al cuvantului.
Imi place sa cred ca cel mai bun fotbalist din lume este foarte bun la toate nivelele. Ar trebui sa fie complet. Trebuie sa fie cel mai influent jucator de pe teren, de fiecare data cand intra pe gazon.
Gandindu-ne la asta, va puteti imagina doi jucatori care sa-i surclaseze pe Steven Gererd si Andres Iniesta? Au putere, ritm, talent, viziune, rezistenta, inteligenta defensiva, spirit de leader, mestesug, obiective, creativitate, temperament… au tot.
Eu il nominalizez pe Iniesta ca si cel mai bun jucator din lume astazi. Dvs. pe cine votati?